GÂNDUL LIVE. Reguli noi de distanțare socială în aeroport. Valentin Iordache: Pasagerii nu mai stau foarte depărtați unii de alții, dar nici unul în sufletul celuilalt

Publicat: 12/05/2020, 17:48
Actualizat: 12/05/2020, 19:00

Persoanele care nu poartă mască nu vor intra în terminalul aeroportului, a declarat Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale Aeroporturi București, care a detaliat, la Gândul Live, noile măsuri care vor fi aplicate de instituție începând din data de 15 mai.

Intrarea în aeroport, check-in-ul, controlul de securitate, comportamentul în zona de îmbarcare sunt supuse unor noi reguli, din momentul ieșirii din starea de urgență. Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) le-a detaliat pe cele mai importante, într-o intervenție la Gândul Live.

Regulile de aplicat după declararea stării de alertă se regăsesc și în proiectul de lege adoptat de Guvern luni și aflat în dezbaterea Parlamentului, în regim de urgență. Președintele Klaus Iohannis a detaliat, marți, măsurile din această primă etapă a relaxării restricțiilor de circulație din starea de urgență. „Epidemia Covid 19 e încă între noi. Nu este momentul să ne relaxăm prea mult. Ne apropiem foarte rapid de numărul de 1.000 de victime, în continuare avem zilnic sute de cazuri. Se apropie data administrativă de 15 mai când vom intra în starea de alertă”, a declarat marți șeful statului.

„Distanțarea fizică va fi obligatorie de un metru, nu doi metri cum avem acum”

„Avem și noi termometre, doar de măsurarea temperaturii pasagerilor, aceia care vor intra în aeroport, se vor ocupa colegii de la DSU, cu ajutorul nostru, dar responsabilitatea le revine dumnealor. „Nu sunt foarte multe modificări aparent, dar sunt. Cea mai importantă e obligativitatea purtării măștii în terminal. Înainte de a ajunge în terminal, aceasta este a doua modificare importantă, se trece prin niște corturi unde se face un triaj al pasagerilor. Aici se măsoară și temperatura și de aici accesul în terminal, în zona de check-in, se face controlat”, a explicat Valentin Iordache.

„Distanțarea fizică va fi obligatorie de un metru, nu doi metri cum avem acum. Această distanțare permite și un confort al pasagerilor, nu mai stau foarte depărtați unii de alții, dar nu stau nici unul în sufletul celuilalt, iar această distanțare e sprijinită de noi și prin amplasarea unor autocolante, și prin niște labirinturi, și alte măsuri, inclusiv prin personal din aeroport, și nu numai, și personal de ordine publică, inclusiv de la jandarmi, care va supraveghea zona de terminal”, a explicat Valentin Iordache.

„Persoanele care nu poartă mască nu vor intra în terminalul aeroportului. Dacă la nivel european se vor institui alte măsuri – noi încercăm să fim cu un pas înainte, pentru că nu putem să aflăm de măsuri joi noapte și vineri să deschidem traficul – unitare pentru toate aeroporturile din Europa, și până la urmă în lume va fi undeva pe aproape, ei bine, atunci vom aplica acele măsuri”, a precizat Valentin Iordache.

„La ghișeul de frontieră vor merge serii de 50 de pasageri”

„În terminalul de pasageri nu vor intra decât pasagerii care vor călători. Altfel, aceștia trebuie să treacă prin acele corturi de triaj și tot acolo vor mai avea acces motivat și alte persoane pentru situații specificate, de exemplu să ajungă la un ghișeu de check-in să-și cumpere un bilet de avion”, a explicat

Potrivit purtătorului de cuvânt al CNAB, la ghișeul de frontieră vor merge serii de 50 de pasageri. La controalele de securitate, la intrări, la ieșiri, se va păstra distanța de un metru. În zona de îmbarcare se va păstra un scaun liber între doi pasageri, iar porțile de îmbarcare vor fi folosite una da, una nu, pentru ca pasagerii să aibă loc suficient să se distanțeze. Și în autobuzele spre avion este obligatorie purtarea măștii, iar încărcarea vehiculului va fi la jumătatea capacității.

În ceea ce privește măsurile de igienă, reprezentantul CNAB a precizat că se fac minim 10 serii de dezinfecție pe fluxurile de pasageri în fiecare zi și se vor pune la dispoziția pasagerilor substanțe dezinfectante.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocul pe care o străină de pe TikTok l-a avut când a aflat din ce...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Șoferii români vor fi supravegheați. Noul sistem Big Brother de pe autostrăzi și drumuri naționale
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Roxelana, sclava prizonieră care a devenit soția lui Suleiman I. Kösem Sultan, femeia cu cel...
×